MEDITAȚII LA EVANGHELIILE DE PESTE SAPTAMANA

Prefață

    Volumul intitulat ,,Meditații la Evangheliile de peste săptămână“ se dorește a fi un nou instrument de lucru pentru preoții interesați să aprofundeze și alte texte biblice în corelație cu fragmente din Evanghelii și Epistole, pe lângă cele propuse de Tradiția Bisericii spre a fi lecturate și comentate. Se știe bine cât de mult este ancorată Biserica noastră în tradiție, în ceea ce privește programarea lecturilor biblice, care impune reluarea acelorași fragmente biblice din Evanghelii și Epistole. Este ceva foarte benefic care contribuie la păstrarea unității de credință, dar în același timp poate deveni și un real dezavantaj privind derularea optimă a misiunii. Cu altă ocazie subliniam că Sfinții Părinți ai Bisericii, care ne-au lăsat moștenire lucrări omiletico-catehetice de o inestimabilă valoare, la aproape toate cărțile biblice, au făcut-o deoarece pe toate le lecturau mai întâi în cadrul liturgic și abia după aceea le fixau în scris pentru generațiile viitoare de creștini. Pe de altă parte, din contextul lucrărilor lor se vede limpede că cei cărora li se adresau, creștinii, convertiți și botezați de ei sau de alții, erau mult mai sârguincioși în citirea Sfintelor Scripturi. Și aceasta se explică în două feluri: în primul rând, în veacurile primare nu accedeau la calitatea de fii ai Bisericii și primitori ai Botezului, în numele Preasfintei Treimi, decât după o temeinică însușire a Bibliei și a învățăturii Bisericii, iar în al doilea rând, cei mai mulți care se încreștinau proveneau din sinagoga iudaică și cunoșteau foarte bine Scripturile. Mai presus de toate însă, factorul determinant în abordarea atât de vastă a Scripturii, de către Părinți, rămâne zelul misionar de neegalat al acelora, secondat de o credință puternică și înalta cultură de care dispuneau.
     Precizez că ideea realizării acestui volum n-am preluat-o de la catolici și nici de la protestanți, care, așa cum bine se știe, sunt mult mai flexibili decât noi în atitudinea față de Biblie nesfiindu-se să lectureze și să explice paragrafe cu mare impact didactic din cărțile Vechiului Testament, Evanghelii și Epistole, care sunt în așa fel distribuite încât se pot relua abia odată la trei ani. Ideea mi-a venit în urma unor experiențe, nu tocmai plăcute, din puțina activitate misionar-pastorală pe care am desfășurat-o, pentru un timp destul de îndelungat (circa 30 de ani, dar nu cu normă întreagă, ci mai mult cu un statut de voluntariat), în care s-a impus să și predic, de mii de ori, iar cea mai mare dificultate era aceea de a nu mă repeta niciodată, cu toate că erau mereu aceleași teme. Nu de puține ori, s-a întâmplat ca unii credincioși să-mi propună ce anume teme i-ar interesa, încât s-a impus să mă mai abat de la tema impusă de textul evanghelic programat. Nu mai spun că neavând parohie mai asistam adesea la slujbă pe la unele biserici din oraș și am putut să constat direct și care este atitudinea creștinilor față de aceste repetiții. Odată, la o oarecare biserică parohială din Iași, prin curtea căreia se impunea să trec mereu când plecam sau când veneam de la serviciu, am auzit un dialog, deloc prea plăcut, dintre un creștin mai în vârstă și soția sa. Tocmai se terminase liturghia, iar preotul a început predica. Și pentru că avea stație de amplificare, cei doi stăteau să asculte slujba de afară, din fața bisericii, mai ales că în interior era o căldură greu de suportat. Ei bine, când părintele a început să predice creștinul i-a spus soției sale: „haide să plecăm acasa, că s-a terminat slujba“. Doamna și-a exprimat însă dorința de a asculta predica până la final, dar soțul i-a zis: „Pentru ce să mai stai, nu te-ai săturat să auzi același lucru de peste 35 de ani“? I-am dat creștinului dreptate. Acest fapt m-a dus cu gândul la o întâmplare hazlie de la o mănăstire din Gorj. Ei bine, cu mulți ani în urmă, câțiva creștini din Craiova au mers, împreună cu familia, în vizită la o mănăstire (Lainici). Cu toții au asistat la sfânta slujbă, după care au fost invitați de către părintele stareț la masa de obște, cum se obișnuiește pe la multe mănăstiri. Fiind o mănăstire cu o viață mai riguroasă, în sensul că nu se consumă niciun fel de carne, au fost serviți cu o supă de zarzavaturi și o iahnie de fasole. Din grup făceau parte și câteva doamne. Dupăce au servit felul întâi, în semn de curtoazie, părintele stareț își întreabă musafirii: „Ei bine, cum vi s-a părut mâncarea?“ Excelentă, au răspuns doamnele aproape în cor. Atunci un călugăr mai bătrân o lovește ușor peste mână pe o doamnă, ca să-i atragă atenția, întrebând-o: „Ha, zici că este bună? Păi, dacă mănânci această mâncare vreme de 40 de ani, n-ai mai zice așa. Întâi s-o faci și abia după aceea, poți să-ți dai cu părerea, să spui că este bună“. Întâmplarea ne duce imediat cu gândul la predica preotului care oricât de bună i s-ar părea lui, ca și aceluia care-l ascultă pentru prima oară, dacă spune mereu aceleași și aceleași vorbe mereu aceluiași auditoriu: ad infinitum, nu mai poate fi bună. Realizând că multe texte biblice  programate spre lecturare în cursul săptămânii,  rămân de cele mai multe ori neexplicate, cu excepția unor zile în care se săvârșește Sfânta Liturghie, am considerat că este imperios necesar să ofer un nou și inedit material omiletico-catehetic, necesar preoților în predici și cateheze. Le-am numit: „Meditații la Evangheliile de peste săptămână“ fiindcă am selectat din Evanghelie acele pericope săptămânale cu mai mare relevanță pentru viața și învățătura creștină, evitând, așa cum spuneam, repetarea lor. Aici am mai inclus Duminica a cincea după Rusalii fiindcă a fost omisă în primul volum. Am realizat volumul de față plecând de la premiza că dacă preotul, care vrea să se axeze și mai mult pe învățătură, nu-i deloc o crimă dacă duminica mai citește încă o pericopă evanghelică, în afară de cea programată ce are corespondent în acest volum și pe care o poate tâlcui, dacă vrea.