Colecția „Micul Pictor Creștin oferă copiilor cu vârste de peste 7 ani posibilitatea de a înțelege și de a se familiariza cu Împărăția lui Dumnezeu, căci icoanele sunt adevărate cărți explicative, unde creștinii intră în mod tainic în contact cu istoria mântuirii. Reprezentările iconografice (de inspirație bizantină) propuse copiilor creează un spațiu cultural și artistic în care micii creștini pot dobândi și valorifica cunoștințe religioase, plastice, istorice și morale, care se întrepătrund în mod armonios.
   Dacă adulții înțeleg icoanele folosindu-se de rațiune și experiență, asociind elemente noi cu cele deja cunoscute, copiii apelează la alte procese cognitive. Ei nu dispun de achizițiile adulților, ci se folosesc de intuiție, asimilând astfel tot ceea ce icoana exprimă. Aceasta contribuie la dezvoltarea lor în oameni frumoși, frumusețea fiind dumnezeiască.
   Atingând înainte de toate inima, colecția stimulează atât simțurile celor mici, cultivarea acestora fiind un element esențial în dezvoltarea lor, cât și creativitatea, conferindu-le posibilitatea de a da o formă concretă lumii nevăzute.
 
Colectia: Micul pictor crestin ()
Filtre:

     Sortare dupa pret desccresc
MAI APROAPE DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS..., VOL I
Compara cu alt produs
Pret: 19,00 RON
Stoc: in stoc
Pune la cos
MAI APROAPE DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS..., VOL II
Compara cu alt produs
Pret: 19,00 RON
Stoc: in stoc
Pune la cos
MAI APROAPE DE MAICA DOMNULUI..., VOL I
Compara cu alt produs
Pret: 18,00 RON
Stoc: in stoc
Pune la cos
MAI APROAPE DE MAICA DOMNULUI..., VOL II
Compara cu alt produs
Pret: 18,00 RON
Stoc: nu este in stoc
MAI APROAPE DE MAICA DOMNULUI..., VOL III
Compara cu alt produs
Pret: 19,00 RON
Stoc: nu este in stoc
MAI APROAPE DE SFINȚII INGERI
Compara cu alt produs
MAI APROAPE DE SFINȚII INGERI
CODUL : 978-606-759-108-8

Pret: 20,00 RON
Stoc: in stoc
Pune la cos


Preturile contin TVA. Toate promotiile prezente pe editurasfmina.ro sunt valabile in limita stocului.